Andrian Candu la 25 de ani de independență a Republicii Moldova: Obiectivul de integrare europeană trebuie să unească cetățenii țării

Chișinău, 9 septembrie 2016 – Parlamentul a marcat astăzi 25 de ani de independență a Republicii Moldova printr-un program festiv, cu participarea unor importante delegații parlamentare europene.

Ceremonia oficială dedicată celei de-a XXV-a aniversări de la proclamarea Independenței Republicii Moldova s-a desfășurat la Palatul Republicii. La ședința festivă au participat circa 300 de invitați, inclusiv conducerea țării, foști și actuali deputați, miniștri, ambasadori, reprezentanți ai partenerilor de dezvoltare, ai societății civile și mediului academic, oameni de cultură.

Președintele Parlamentului Andrian Candu a menționat, în discursul său, că, la cei 25 de ani de la proclamarea Independenței, Republica Moldova are în față o mulțime de provocări, dar și multe oportunități, obiectivul principal fiind avansarea procesului de integrare europeană în vederea dezvoltării economice a țării.

”Cei 25 de ani n-au fost întotdeauna așa cum ne-am dorit, fiind marcați de multe schimbări care s-au produs prea brusc și la care n-am știut întotdeauna să răspundem la fel de ferm și demn, așa cum au făcut-o promotorii luptei de independență. Fiecare etapă a venit cu problemele ei, dar și cu realizări, toate fiind parte a unui drum anevoios pe care l-am parcurs către maturizarea democratică a țării noastre. Cel mai important este însă faptul că Republica Moldova are astăzi un proiect de țară – integrarea în Uniunea Europeană”, a declarat Președintele Parlamentului.

Potrivit Speakerului, obiectivul de integrare europeană a țării ar trebui să unească cetățenii Republicii Moldova, astfel încât țara noastră să ajungă cât mai rapid în familia europeană, iar populația să trăiască mai bine la noi acasă. Andrian Candu a reiterat angajamentul majorității parlamentare și a Guvernului de a schimba abordarea convențională a reformelor și de a avansa în implementarea reformelor prioritare.

”În pofida tuturor greutăților, cred sincer că stabilitatea și unitatea sunt cele mai bune răspunsuri dacă ne dorim să avem un stat puternic, prosper și echitabil, capabil să facă față atât provocărilor interne, cât și celor externe. În primele 6 luni ale anului curent am adoptat un volum considerabil de legislație axată pe consolidarea strategică și durabilă a unor importante domenii, iar în această sesiune parlamentară vrem să ne asigurăm că reformele se implementează nu doar pe hârtie. Eforturile noastre se vor concentra în următoarele luni pe controlul parlamentar și evaluarea pachetelor de legi prioritare adoptate de Parlament. Oricât nu s-ar specula, progresele înregistrate de actuala majoritate vor fi apreciate anume de cetățeni și nu de forțele politice”, a precizat Andrian Candu.

Președintele Parlamentului a îndemnat tinerii și societatea civilă să se implice mai activ în viața publică, pentru a genera schimbări în țară, menite să înlocuiască din rădăcini sistemele învechite și să excludă fenomenele negative care erodează țara. În contextul alegerilor care vor avea loc la sfârșitul lunii octombrie, Speakerul a adresat un îndemn partidelor și liderilor politici să învețe din experiența anilor trecuți, subliniind faptul că nici o funcție nu justifică abandonarea interesului național.

De asemenea, Andrian Candu a adus un omagiu deputaților din primul Parlament, precum și tuturor eroilor Mișcării de eliberare și renaștere națională, care au luptat cu dăruire pentru suveranitatea, limba română și independența Republicii Moldova.

La rândul său, europarlamentarul Andi Cristea, Copreședintele Comitetului Parlamentar de Asociere Republica Moldova – UE, a declarat că Republica Moldova este singura țară din vecinătatea estică a UE care a semnat și Acordul de Asociere cu UE și beneficiază și de liberalizarea regimului de vize.

”Puține țări din Europa au avut de înfruntat greutăți mai mari decât Republica Moldova, așa că aveți toate motivele să priviți cu mândrie către ceea ce ați realizat în ultimul sfert de secol. Angajată pe drumul reformelor, accelerând implementarea Acordului de Asociere intrat în vigoare în iulie, am credința ferma că Republica Moldova poate furniza, în anii următori, cel mai bun argument și impuls pentru o politică robustă a extinderii și a ușilor deschise. Republica Moldova poate contribui la modul in care vor arăta schimbările din Europa”, a menționat Andi Cristea.

Europarlamentarul a încurajat autoritățile să continue în același ritm în privința integrării europene.

”Progresele și autenticitatea angajamentului pro-european se văd clar atât de la Bruxelles, cat și din alte capitale ale Uniunii Europene. Lucrurile nu sunt perfecte și cu realism afirm ca nu pot fi perfecte într-o democrație tânără, aflată în proces de consolidare. Esențială este voința politică și continuitatea procesului. Republica Moldova poate deveni povestea de succes a noului val de integrare europeană”, a precizat Andi Cristea.

Președinta Consiliului Național al Adunării Federale a Confederației Elvețiene, Christa Markwalder a felicitat țara noastră cu ocazia celor 25 de ani de Independență.

”La ai săi 25 de ani, Republica Moldova este o democrație foarte tânără. Țara are de depășit încă multe obstacole, dar a înregistrat deja și multe reușite, fapt cu care mă bucur și vă felicit. Sunt fericită că Elveția poate ajuta Republica Moldova să înregistreze anumite progrese, iar unele proiecte comune sunt de succes”, a declarat Speakerul elvețian.

Președintele Curții Constituționale, Alexandru Tănase și deputatul în primul Parlament, Mihail Cotorobai, Avocat al Poporului au adresat felicitări cetățenilor Republicii Moldova cu ocazia celor 25 de ani de independență.

”După 25 de ani de independență, nu este lor de triumfalism și noi toți purtăm o parte de vină, este, de fapt, problema elitelor noastre. Doar preluarea unor sisteme politice adecvate timpului ne va permite să discutăm despre viitorul acestui stat”, a declarat Alexandru Tănase.

”Cele mai prospere naţiuni au atins un grad înalt de libertate şi bunăstare, respectându-şi poporul şi punând valoarea demnităţii umane mai presus de orice. Acestea garantează libertăţi şi condiții de trai decente tuturor locuitorilor, manifestând credința că statul nu este inerent ostil binelui cetățenilor, ci că poate interveni benefic în favoarea lor”, a menționat Mihail Cotorobai.

La ceremoniile organizate de Parlament dedicate celei de-a 25-a aniversări a Independenței Republicii Moldova au participat președinți,vicepreședinți și deputați ai parlamentelor din 11 țări – Ucraina, Belgia, Polonia, Elveția, România, Bulgaria, Letonia, Lituania, Serbia, Turcia și Albania, precum și Alteța Sa Regală Principele Radu al României.

Programul a debutat în dimineața zilei, cu tradiționala depunere de flori la Monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt.

În același context, la Palatul Republicii a fost organizată expoziția de fotografii și materiale documentare ”25 de ani de independență”.