Îţi propun să începem discuţia noastră cu un subiect mai puţin abordat în legătură cu a ivitatea ta – cursurile de artă pentru copii. Cum şi în ce condiţii a început această a ivitate, e uşor să lucrezi cu copiii, să le transmiţi câte puţin din darul tău?

Cursurile de artă pentru copii au început încă de la Paris, întâmplător, o prietenă m-a rugat să lucrez cu băiatul ei, mai apoi am continuat cu o altă fetiţă, aşa m-am apropiat cumva de partea „pedagogică” a picturii. Nu pot să zic că de la bun început am fost atrasă de predare, deşi la Colegiul Republican de Arte „Al. Plămădeală” am fost pregătiţi pentru a deveni profesori. Dorinţa de a lucra cu copiii a venit cumva de la sine, mi-au plăcut rezultatele lor şi discuţiile cu ei. Copiii sunt deschişi şi mai puţin „formataţi” decât adulţii, cu ei e mai simplu să lucrezi, nu există bariera de a face totul perfect, de a reuşi din prima.

La Bruxelles, în atelier, organizez ore de artă pentru copii, dar şi pentru adulţii începători, cred că e important să încurajezi noi începuturi. Îmi place să le urmăresc evoluţia şi propriile căutări artistice.

…încerc să-i învăț să privească lumea cu ochi de artist

Copii ai cetăţenilor noştri stabiliţi pe e hotare au frecventat ace e ore. Doar în oraşul Bruxelles, Belgia, sau şi la Paris, în Franţa? Ai avut şi alţi discipoli, ai migranţilor veniţi din alte ţări? Ce le oferă copiilor orele de pictură? În ce limbă copiii comunică între ei? Sunt ocazii când vorbeşti cu unii dintre ei şi în română?

Nu îmi prea place cuvântul „migrant”, are o conotaţie negativă şi e foarte des folosit în presă, cu toate sosurile posibile. Prefer să folosesc cuvântul expatriat; suntem liberi să ne mişcăm pe acest pământ, să ne găsim rostul şi locul. Desigur că fenomenul migraţiei, foarte prezent în Republica Moldova, a devenit

Universul lucrărilor Cezarei Kolesnik este vast şi complex, trecând prin etape şi stări, trepte şi explozii de culoare. Seriile de lucrări dedicate copilăriei se completează perfect cu cele mai abstracte. Trecerea de la seriile „Odă copilăriei”, „Zi de vară”, „Portrete”, „Grădini fermecate” (şi fermecătoare, cu flori şi copii), „Dragonii”, caracterizate printr-un vast spectru de culori ce însoţesc o poveste/o istorie, este un parcurs firesc spre „Copacul vieţii”, „Flori” şi „Dealuri” – serii de tablouri unde natura se transfigurează, iar culorile/lucrările capătă noi semnificaţii.

Impresionează „peisajele mici” (cu pete de culoare sau stropi de lumină), dar şi „peisajele marine” (cu un albastru accentuat, până la violet). Lucrările abstracte sunt incluse în ciclurile „Oraşe invizibile” şi „Haï Kou”. Aici, în special (dar în general în lucrările Cezarei Kolesnik), culorile ajung să fie protagoniste, reuşesc să transmită, prin forme şi nuanţe diferite, stări şi emoţii.

Pictoriţa Cezara Kolesnik este un nume cunoscut în spaţiul cultural românesc şi în cel european. S-a născut la 4 septembrie 1980 în orăşelul Corneşti, Ungheni. A studiat la Colegiul Republican de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală” din Chişinău, au urmat mai mulţi ani de studii în domeniul artelor în Franţa. A organizat expoziţii personale în mai multe ţări. Are un atelier de artă în oraşul Bruxelles, în Belgia, unde organizează cursuri de pictură pentru copii (inclusiv cu cei ai căror părinţi sunt originari din Republica Moldova şi România), dar şi pentru adulți.

Pentru a vedea mai multe lucrări ale Cezarei Kolesnik, urmăriţi pagina sa de pe internet: www.cezarakolesnik.be.

alarmant şi schimbările cu care se va confrunta ţara vor constitui un nou capitol în istoria noastră, dar asta e o altă temă.
Copiii care vin la lecţiile mele sunt de diferite origini şi vârste, vorbim în franceză, engleză sau română, în funcție de grupul prezent. Încerc să le ofer copiilor un atelier nu numai de pictură şi desen, dar şi de dezvoltare personală, un spațiu unde ei se pot simţi liberi, unde învăţăm să privim tablourile, să analizăm culorile, într-un cuvânt, încerc să-i învăţ să privească lumea cu ochi de artist.

Ai acest vis, acest gând undeva, într-un sertar… de a face expoziţii şi cu lucrări ale copiilor?

Doi ani în urmă, la Gala Generozităţii de la Chişinău, am participat împreună cu două eleve ale atelierului. Pentru o expoziţie serioasă mai avem de lucru, deşi ideea îmi surâde.

Expoziţia ta „Culorile copilăriei” a venit la Chişinău la o distanţă mare de la prima expoziţie personală. A fost, într- adevăr, o expoziţie aşteptată de public, am văzut rea iile celor prezenţi la vernisaj. Cum ai perceput această revenire?

Revenirea a fost o invitaţie din partea CCF Moldova de a organiza împreună o expoziţie-a iune caritabilă. Asta m-a motivat pentru a lucra intens. A fost o provocare pozitivă, cred că fără ei nu aș avut curajul să „revin”.

Ai realizat expoziţii personale în mai multe ţări (România, Belgia, Luxemburg, Bulgaria, Turcia). În ce ţară ai dori să ajungi să vernisezi o expoziţie? În câte ţări au ajuns lucrările tale? Câte lucrări ai realizat până în prezent, mai reuşeşti să ţii cont de numărul lor?

Nu mă preocupă numărul lucrărilor realizate, nu le-am numărat, nici ţările în care au ajuns nu prea le cunosc cu exa itate.

internaţionale. Pentru oricine îşi schimbă locul de trai e complicat – integrarea, noua cultură, noua limbă, noi reguli de viaţă – totul e o provocare, depinde de noi cum ne adaptăm şi cum percepem această schimbare. Unii rămân nemulţumiţi pe viaţă, alţii îşi găsesc echilibrul. Schimbarea e o ocazie de a ne cunoaşte mai bine, a trăi expatrierea ca o pedeapsă e e insuportabil. Sunt oameni care fug de război, de genocid, cei care nu prea au de ales unde vor ajunge și cum – pentru ei e cel mai complicat.

Eu am plecat la studii şi visul meu a fost să cunosc alte culturi, să vizitez muzee, expoziţii, să văd în original lucrările artiştilor care m-au inspirat în copilărie. După atâţia ani, greutăţile prin care am trecut ca studentă par minime faţă de experienţa pozitivă acumulată. Nu ştiu cât de mult pove ea mea e una „de succes”, e doar o pove e de viață. Îmi pare rău să văd cum presa încurajează

„istorii de succes” din străinătate şi nu prea acordă atenţie celor care sunt acasă. Avem atâţia artişti foarte buni, care merită atenţie! Am impresia că această nouă tendinţă de a vorbi despre „migrantul de succes” nu face decât să accentueze şi mai mult dorinţa de a pleca a tinerilor. Rămân profund convinsă că ecare are dreptul să plece unde îşi dore e, ca să-şi realizeze visurile, dar nu-mi place când se exagerează.

Toate duc, de fapt, spre „copilul interior”, acela care există în ecare din noi şi pe care e important să-l iubim

Am admirat pe site-ul tău (www.cezarakolesnik.be) mai multe serii de lucrări. La ce lucrezi acum? Continui seria „Odă copilăriei”?

Cred că această temă e un laitmotiv al creaţiei mele, revin la ea atunci când încep dialogul interior.
Temele mele pot părea toate legate de copilărie şi de copiii din Moldova, la prima vedere, dar nu sunt doar despre asta. Sunt teme despre bucurii şi tristeţi, despre culoare şi soare, despre abandon şi înstrăinare, despre revenire şi regăsire, toate duc, de fapt,spre„copilulinterior”,acelacareexistăîn ecaredinnoişipe care e important să-l iubim.

În ultimii ani, în spaţiul cultural european au apărut tot mai multe nume ale unor personalităţi originare din Republica Moldova, care s-au impus în diferite domenii: literatură, artă, muzică… Ce crezi despre acest fenomen, cum putem să punem

în valoare acest capital uman cultural extrem de valoros pe care-l avem pe e hotare?

Cred că e un fenomen normal, atunci când jumătate din populaţia ţării nu mai e pe teritoriul ace ei ţări, e normal să apară personalităţi care se vor a rma în anumite domenii în alte ţări. Mai există şi un detaliu eci c: apreciem şi iubim mai ușor ceea ce străluce e de departe.

Îţi mulţumesc pentru acest interviu.

Care sunt metodele prin care am putea altoi tinerilor din Republica Moldova gustul artistic? Am putea încerca să dăm răspuns la această întrebare prin de niţii stricte, conform teoriei educaționale, cum o facem în cadrul instituţiilor de învăţământ. Cred însă că nu e e necesar doar să dăm recomandări academice conform planului de studii, ci avem nevoie şi de altceva, ceva ce nu se înscrie neapărat în limitele indicațiilor dida ice aprobate de senatul universității. E necesar să ajustăm ideile la ritmul spiritual al intelectualului modern și, cu puţin talent, am putea convinge studentul.
Se subliniază în permanenţă rolul noilor tehnologii pedagogice, dar în artă joacă un rol important abordarea la nivel de simț artistic, ideile bune apar spontan, fără indicații metodice aprobate de catedră. Cum să ademenești un tânăr în misterul artelor fără a avea tu o experiență artistică?
De câţiva ani deja, am decis să-i provoc pe studenţii mei la proiecte de gravură mai puțin tradiționale, utilizând metode clasice de realizare. Am prezentat studenților din anii III și
74 7 5
Simion ZAMȘA
IV ideea de a realiza o lucrare colectivă de dimensiuni mari în tehnica linogravurii. Lucrarea trebuie să e concepută sub un generic comun, de nit în urma dezbaterilor, fapt ce ar uni spiritele artistice, ar lăsa amintiri frumoase despre facultate. Nu se ştie dacă vor mai avea absolvenții noştri posibilitatea să realizeze așa ceva în viitor.
Astfel, în 2013, am realizat o lucrare cu dimensiunile 300 x 200 cm, la care au colaborat opt persoane. Rezultatul experimentului a fost apreciat cu Premiul Mare la expoziția-concurs a Uniunii Artiştilor Plastici din Moldova Noi, tineretul creator. Au urmat proiectele Radiogra ile su etului (2014), Zbor (2015), Mâini (2017).
Vă prezint lucrările ace or tineri, unii dintre ei poate viitori artiști celebri, alţii poate nu vor urma o carieră artistică, dar, în mod sigur, sunt persoane inteligente, cu un dezvoltat simţ artistic, care iubesc gravura şi care au menirea să dea alte tuşe de culori şi esenţă viitorului nostru.

Andrew Spencer

Diana Armaș

Cristina Antoniuc

Ecaterina Melnic

Eftodi

Tatiana Ghenov

Ecaterina Novakovskaia

Oleg Bureț

Mihaela Paladi

Iana Rudi

Veronica Trohin

Chiril Văcari