O artistă de stări, pentru care muzica reprezintă cheia spre libertatea absolută, dar și spre sufletul oamenilor, Geta Burlacu este ferm convinsă că cea mai frumoasă însușire pe care am primit-o de la Dumnezeu este emoția, faptul că putem simți, dărui și împărtăși emoții –bucăți din sufletul nostru. Cântăreața nu-și ascunde sufletul de oameni, pentru că altfel muzica ei nu ar mai fi o emoție, ci un produs de consum expus pe tarabă.

Revenită la Chișinău pentru a-și potoli dorul și a se îmbăta de mireasma trandafirilor din grădină, Geta Burlacu ne-a deschis poarta spre sufletul ei.

Acum două decenii, mai exact în 1997, câștigai Marele Premiu la Concursul Republican „Tânăra Stea”. Era momentul care avea să desemneze, să spunem așa, ieșirea ta la rampă. De douăzeci de ani, două lucruri rămân neschimbate: ești în continuare tânără și mereu în atenția publicului. Ce știi și simți tu că s-a schimbat însă în acest răstimp?

Multe lucruri s-au schimbat de atunci, pornind de la caracter, statut, aspect fizic… Cu certitudine însă, un lucru a rămas neschimbat undeva în interiorul meu – fetița de 12 ani (momentul de când mă țin eu minte om). Fetița aceea rămâne la fel: are același caracter și temperament, complexe, viziuni, gusturi… este asemenea unei axe a personalității mele această fetiță, nu vreau să dispară din inima mea, pentru că la ea apelez adesea când caut răspunsuri la întrebările care mă macină. Lucrurile care îmi plac le iau cu mine, de asta vreau s-o păstrez, cred că ea este intuiția mea, naivitatea de copil. Și nu s-au schimbat ochii. Privesc lumea cu aceiași ochi de când mă știu. Iată ce a rămas neschimbat în acest răstimp, dar nu sunt lucruri pe care să le împart cu toată lumea.

Ești genul de om cu nervul la vedere, ți-ai pus sufletul pe tavă în fața tuturor – ai împărțit cu lumea regretele și dorințele tale, ai iubit în văzul lumii, ți-ai cerut iertare și ai iertat cu voce tare, ai provocat și ai acceptat provocări, chiar ai slăbit și ai împărtășit experiența cu toată lumea. S-ar părea că nu ai nimic de ascuns, dar știm că nu este așa. Cum este Geta Burlacu cea pe care n-o știm noi – publicul, presa…?

N-o cunosc pe Geta Burlacu pe care n-o cunoașteți voi. Și îmi face o deosebită plăcere să mă descopăr, să mă autoeduc, să mă autoperfecționez, să schimb radical lucruri care s-au ascuns înlăuntrul meu, dar și lucruri care mă înconjoară. În rest, tot ce ai enumerat despre experiențele mele sau despre afirmațiile pe care le-am făcut, o să recunosc acum… cred că, din ele, 50% sunt sincere, reale, altele sunt sarcini artistice, inspirații scenice. Atunci când am vorbit prea mult sau prea tare despre dragoste, prietenie, lașitate, iertare sau trădare, sau despre alte lucruri absolut firești pentru oricare om, acele lucruri mi s-au întâmplat mie, dar și altora. Unele afirmații însă, exact ca și piesele pe care le cânt, sunt stări sau experiențe preluate de la alți oameni, pentru că artiștii sunt firi empatice, altfel nici nu s-ar apropia atât de mult de sufletul oamenilor.

Ce este jazzul pentru tine și de ce, chiar dacă ai abordat mai multe genuri muzicale, revii mereu la el?

Pentru mine jazzul este sinonim cu o imensă libertate, cu o armonie perfectă în miezul unui haos total.

Exact ca bărbatul perfect?!

Să fim serioase! Perfecțiunea în dragoste este interpretabilă, toți

suntem perfecți unul pentru altul dacă ne iubim sau dacă dorim să vedem perfecțiunea în omul iubit.

Atunci să revenim la jazz.

Perfect! Să argumentez de ce am ales în favoarea jazzului. Este o muzică potrivită pe care o îndrăgesc mai multe categorii de oameni, fie că e vorba de ascultători elevați (inclusiv muzicieni), cu gusturi rafinate, fie de persoane care se lasă purtate mai mult de ritmuri și armonii decât de compoziții. La fel și muzicienii care cântă jazz sunt toți absolut diferiți și se regăsesc în acest curent, pentru că, așa cum ți-am spus, el îți oferă libertate. În jazz contează cel mai mult improvizația, dar și posibilitatea de a combina multe stiluri, multe genuri, ceea ce îți permite să-ți exprimi individualitatea, personalitatea, dar și să colorezi notele muzicale în toate nuanțele, așa cum ar face un pictor. Jazzul te poate face să te simți un artist desăvârșit, bineînțeles, asta nu presupune neapărat că așa ești. Pe scenă însă, atunci când cânți jazz, te simți și compozitor, și cântăreț, și povestitor, pentru că expunând o idee, vezi cu ochii minții și ai sufletului o imagine pe care vrei s-o povestești ascultătorului. În jazz ești așa cum vrei să fii sau cum vrei să te vadă publicul ori cum vrei tu să te vezi în oglindă, ori cum te visezi. Spun asta pentru că eu prima dată am improvizat în vis. Îmi era frică să apar în scenă și să încep să improvizez, în vis însă mi-am învins această frică și când am înțeles că pot, visul meu a devenit realitate. Un alt aspect foarte important este acela că jazzul îmi dă posibilitatea să cânt cu unii dintre cei mai interesanți muzicieni care mă înconjoară, de acasă și din afară, îmi permite să meditez atunci când vreau și cred că nu-mi permite să mă opresc din studiat. Din aceste considerente am optat în favoarea jazzului, deși ador mai multe genuri muzicale.

În 2008 ai reprezentat Republica Moldova la Eurovision. Toți artiștii de la noi care au avut această șansă și cu care am discutat mi-au spus că viața lor se schimbă după Eurovision. Cum s-a schimbat viața ta după acest concurs?

Concursul Eurovision a schimbat radical viața mea. A doua zi m-am trezit faimoasă, mă cunoștea toată lumea. Și nu mă recunoștea doar lumea din acest oraș (Chișinău – n. red.), ci din toată țara și de peste hotare. Partea bună a acestei experiențe a fost că onorariile pe care le primeam după concurs erau mai mari, ceea ce mi-a ușurat întru câtva existența. O altă schimbare ar fi că am început să înțeleg mai bine oamenii (așa cred), unii au dispărut din anturajul meu, alții mi-au rămas alături.

Ai o nostalgie după acea perioadă?

Nu. Acum nu. Dar uneori mă întreb cum ar fi fost viața mea dacă nu s-ar fi întâmplat. În mod sigur, dacă n-ar fi fost Eurovisionul, aș fi avut acum o altă cale, o cale pe care, desigur, nu aș regreta-o. Experiența a coincis și cu o perioadă romantică din viața mea, când în lumea asta mare, descopeream o lume mică, doar pentru doi.

La Londra admir frumusețea ploii, străzile largi, muzica jazz, plăcerea de a fi în stradă un om ca oricare. Acasă mă atrage pământul meu, casa cu grădina de trandafiri, prietenii și părinții… Atât.

Ce faci, de fapt, la Londra?

Învăț. Tind să cresc mai mult de atât.

Ce muzică și interpreți preferi să asculți?

N-o să-ți vină să crezi, dar acum îmi place să ascult muzica pe care o cântă copiii mei.

Copiii vă calcă pe urme?

E devreme să fac astfel de afirmații, ne străduim să le oferim copiilor cât mai multe cunoștințe în cât mai multe domenii, ca să le fie mai ușor să-și aleagă domeniul de activitate. Bineînțeles că ei au o educație muzicală, Elvira cântă la pian, Sebastian – la trompetă. E o adevărată revelație să asculți cât de frumos și corect din punct de vedere muzical cântă copiii tăi Beethoven, Grieg, Șostakovici, Chopin. Asta este acum muzica mea preferată. Iar ocupația mea preferată este să ascult cum interpretează copiii mei. În prezent însă e foarte greu să spui cu fermitate ce muzică asculți și ce muzică îți place, pentru că există foarte multă muzică și foarte multe posibilități de a accesa ușor această muzică.

Dacă ar fi să faci acum o recomandare muzicală fără să eziți, care ar fi ea?

Nocturne de Grieg. Este sublimă, suavă, înălțătoare.

Care au fost persoanele ce ți-au marcat viața și cariera?

Se spune că de la fiecare om pe care îl întâlnim în viață învățăm ceva. Eu pot spune că am învățat de la mulți oameni, care m-au înconjurat cu cunoștințele lor, experiențele, cu felul lor de a fi. Pot afirma cu fermitate că pe unii dintre acești oameni puteam să nu-i întâlnesc ori, poate, mai exact, mai bine nu-i întâlneam. Nu cred că dacă nu ne-am fi întâlnit, viața mea ar fi fost mai puțin colorată. Fiecare dintre noi avem astfel de oameni și astfel de experiențe de care mai bine ne lipseam, dar așa a fost să se întâmple. Le sunt însă recunoscătoare celor de la care am învățat și printre cei de la care am învățat au fost și persoane întâmplătoare, cum ar fi prieteni de drum pe care i-am cunoscut pentru câteva ore în avion sau pentru câteva zile de vacanță, dar și profesorii mei, prietenii mei apropiați, colegii cu care am lucrat, rudele.

Pe când vom avea parte de un proiect/album/concert nou Geta Burlacu?

În prezent înregistrez câteva piese, dar ele sunt foarte diferite, nu poți spune că se încadrează într-un proiect. Sunt piese jazz și de muzică populară. Eu sunt și mă simt o artistă de stări, iar piesele mele rezultă din aceste stări și emoții.

Dacă într-o zi vei renunța să mai trăiești din muzică, ce vei alege să faci?

Dacă într-o zi aș renunța la muzică, cred că tot aș alege o profesie

prin intermediul căreia aș putea să am neapărat tangență cu sufletul omului, dar nu cred că aș putea abandona definitiv vreodată muzica.

Care a fost cel mai bun sfat pe care l-ai primit vreodată?

Cred că am primit multe sfaturi extraordinare pe parcursul vieții, pe care, cu părere de rău, nu mi le amintesc. Unele au venit de la persoane dragi ori de la cunoscuți, pe altele le-am citit în cărți sau reviste, ziare, pe internet. Cel mai bun sfat pe care mi l-aș da mie și altora este să nu mă grăbesc nicăieri, să iubesc azi, să fac ceea ce cred că trebuie să fac și să-mi rămân fidelă mie însămi.

Dacă viața ta ar fi… un cântec, care ar fi acela?

Nu cred că viața mea ar încăpea într-un singur cântec! Dacă ar fi așa, viața mea ar încăpea într-un epos în mai multe părți, cu diferiți soliști: principali sau secundari, cu partițiile lor – mai frumoase, mai importante, mai puțin importante și, sper eu, cu multe nuanțe de major.

Îți mulțumesc și îți doresc mult succes și realizări frumoase în continuare!

Și eu vă mulțumesc!