REPUBLICA MOLDOVA. NATURA

RELIEFUL

Teritoriul Republicii Moldova este situat în sud-vestul Câmpiei Europei de Est, la contactul acesteia cu Carpaţii Orientali în vest şi Masivul Dobrogei în sud. Cea mai mare parte a teritoriului țării este situată în interfluviul Prut–Nistru şi numai o fâşie îngustă pe malul stâng al Nistrului. Spaţiul dintre fluviul Nistru şi râul Prut ocupă partea de est a unei unităţi ample de relief, Podişul Moldovenesc, care se întinde de la Obcinele Bucovinei şi Subcarpaţii Moldovei în vest până la fluviul Nistru în est. În partea stângă a Nistrului ajung ramurile de sud-vest ale Podişului Podoliei. Pe toată întinderea acestor unităţi majore de relief se mai întâlnesc relieful de deal şi cel de câmpie.

Teritoriul ţării este cuprins între altitudinile absolute de 429 m (Dealul Bălăneşti, Nisporeni) şi 4 m, în lunca Nistrului (satul Palanca, Ştefan-Vodă), altitudinea medie constituind 147 m. Altitudinea absolută a reliefului este de 20–60m în Câmpia Nistrului Inferior, 120–150 m în Câmpia Ialpugului, 200–250 m în Câmpia Prutului de Mijloc şi în Câmpia Cuboltei Inferioare. În unităţile de podiş şi deal, altitudinile absolute ating valori mai mari, fiind de 280–300 m în Colinele Tigheciului şi în Podişul Moldovei de Nord, de 320–350 m în Podişul Nistrului şi Dealurile Ciulucurilor, cu valori maxime de 400–429 m în Podişul Codrilor. Teritoriul țării se caracterizează prin valori relativ mari ale energiei reliefului (altitudinea relativă), care diferă de la o formă de relief la alta. În unele regiuni de câmpie, aceste valori nu trec de 25–30m (Câmpia Nistrului Inferior); în Câmpia Ialpugului, Câmpia Prutului de Mijloc, Câmpia Cuboltei Inferioare aceste valori sunt, de obicei, în jur de 100 m şi numai izolat pot atinge 120–150 m. Energia reliefului este relativ mică şi în Podişul Moldovei de Nord, unde, de regulă, nu depăşeşte 65–100 m, şi doar în preajma râului Prut şi fluviului Nistru atinge 120 – 150 m. În alte regiuni de podiş, cum sunt Colinele Tigheciului şi Podişul Nistrului, energia reliefului înregistrează valori de 140–200 m (uneori 220–230 m). Valorile maxime de 300–320m, caracteristice pentru Podişul Codrilor, sunt întâlnite în regiunea localităţilor Rădenii Vechi (Ungheni), Mileşti şi Selişte (Nisporeni). O caracteristică importantă a reliefului este densitatea fragmentării globale, conform căreia, teritoriul Republicii Moldova poate fi divizat în 4 regiuni: de nord, centrală, de sud-vest şi de sud-est. Valoarea maximă a densităţii fragmentării (5,8 km/km2) se înregistrează în Câmpia Ialpugului (interfluviul Lunga–Lunguţa), în Podişul Codrilor predomină valori de 2,8 km/km2, pe alocuri înregistrându-se areale cu valori de 3,0–3,5 km/km2. Valori relativ mari ale densităţii fragmentării (2,4–2,8 km/km2 ) se înregistrează şi în Colinele Tigheciului. În regiunea de nord, valorile sunt de 1,2– 1,6 km/km2 şi doar unele areale izolate se caracterizează prin valori de peste 1,8 km/km2, de exemplu în interfluviul Căinar–Nistru din Podişul Nistrului (1,9–2,1 km/km2). Valori relativ reduse ale densităţii fragmentării (0,9–1,0 km/km2) se întâlnesc în Câmpia Cuboltei Inferioare şi în unele regiuni din Podişul Moldovei de Nord. Câmpia Nistrului Inferior se caracterizează prin valori mici ale densităţii fragmentării (0,5–0,8 km/km2 ).

Dealul Bălăneşti, Nisporeni

Parcul Național Orhei

  1. Dr. hab. Nicolae BOBOC, dr. Ghenadie SÂRODOEV

CLIMA

Clima Republicii Moldova este temperat continentală şi s-a format în urma interacţiunii radiaţiei solare, proceselor de circulaţie din atmosferă şi a caracterului suprafeţei subiacente. Iarna este blândă şi scurtă, vara călduroasă şi lungă. În medie pe an se înregistrează 1 950 de ore cu soare în partea nordică şi 2 150 – în partea sudică. Durata strălucirii soarelui variază de la 70 de ore în decembrie până la 300–320 de ore în iulie. Temperatura medie anuală a aerului pe întreg teritoriul republicii este pozitivă şi constituie 9,1°C, la nord, şi 10,1°C, la sud. Temperaturi medii lunare pozitive se înregistrează din martie până în noiembrie, temperaturi negative – din decembrie până în februarie. Amplitudinea anuală a temperaturilor medii lunare este de cca 25°C, a temperaturilor absolute de 74°C. Cantitatea medie anuală de precipitaţii oscilează între 400 şi 620 mm. Căderea precipitaţiilor se caracterizează printr-o mare instabilitate în timp.

Acad. Tatiana CONSTANTINOV, dr. hab. Maria NEDEALCOV

Apus de soare, 5 august 2016.
Foto: Ion Valer Xenofontov

APELE

Resursele de apă ale Republicii Moldova sunt reprezentate de ape curgătoare (râuri), ape stătătoare (lacuri) şi ape subterane. Structura actuală a reţelei hidrografice a fost determinată de factorul climatic şi de evoluţia paleogeografică, în care se disting etapa de la sfârşitul pliocenului superior şi cea din cuaternar. În prima etapă s-a conturat cumpăna de ape dintre bazinul fluviului Nistru şi cel al Prutului, iar în cea de-a doua – mişcările tectonice diferenţiate în spaţiu au creat ariile de subsidenţă cu pieţe de adunare a apelor (râurile din bazinul Ialpugului, din Câmpia Cuboltei Inferioare ş.a.) şi a structurilor în formă de dom cu o reţea hidrografică divergentă (Podişul Codrilor).

Apele Republicii Moldova aparţin bazinului Mării Negre. Majoritatea lor sunt râuri de câmpie, cu albii meandrice, cursuri relativ liniştite, care curg de la nord-vest spre sud-est, prin văi vechi, cu numeroase terase cuaternare şi lunci late acumulative, cu lacuri nu prea adânci în cursurile inferioare.

Reţeaua hidrografică este formată din sistemele Nistrului şi Prutului, din râurile care se varsă în lacurile dunărene şi cele din zona de litoral a Mării Negre. Republica Moldova are 3 739 de râuri, râuleţe şi pâraie permanente şi intermitente, dintre care 10 depăşesc lungimea de 100 km, iar 327 au lungimi de la 10 până la 100 km. Lungimea sumară a apelor curgătoare alcătuieşte cca 19 374 km. Densitatea medie a reţelei hidrografice constituie 0,57 km/km2, fiind mai mare în nordul interfluviului Nistru−Prut (0,84 km/km2) şi mai mică în partea stângă a Nistrului, mai ales în cursul lui inferior (0,20 km/km2). Cea mai mare apă curgătoare, fluviul Nistru, izvorăşte de pe versantul de nord-vest al muntelui Rozluci din Carpaţii Orientali (Ucraina), la altitudinea de 760 m, intră în limitele Republicii Moldova în preajma satului Naslavcea (Ocniţa), traversează cca 660 km pe teritoriul Moldovei şi pe unele porţiuni marchează frontiera cu Ucraina. Nistrul intersectează teritoriul țării în cursul său de mijloc şi în cel inferior, bazinul hidrografic constituind cca 57% din suprafaţa totală a țării.

Prutul, al doilea râu ca lungime, izvorăşte de pe versantul de sud-est al muntelui Hoverla din Carpaţii Orientali, la altitudinea de 1 600 m, curgând de-a lungul frontierei cu România (695 km) în cursurile mijlociu şi inferior, şi se varsă în Dunăre, la 0,5 km sud-vest de satul Giurgiuleşti (Cahul). Bazinul Prutului ocupă cca 24% din suprafaţa țării.

Râul Răut se formează prin confluenţa a două pâraie la 2 km spre est de satul Rediul Mare (Donduşeni), la altitudinea de 180 m, şi se varsă în Nistru, la 342 km de la gura fluviului, la altitudinea de 12 m. Lungimea râului este de 286 km, suprafaţa bazinului de recepţie – 7 760 km2 , căderea râului – 168 m.  Este cel mai mare afluent al Nistrului și, totodată, cel mai mare râu care izvorăște și curge integral pe teritoriul Republicii Moldova.

Pe teritoriul Republicii Moldova, în prezent, sunt 57 de lacuri naturale, cu suprafaţa totală a oglinzii apei de 62,2 km2 . Predomină lacurile mici, cu suprafaţa de 0,1–0,2 km2 . Ele au o adâncime mică, maluri joase şi înmlăştinite, fund mâlos, cu suprafaţa acoperită, pe alocuri, cu vegetaţie. După originea lor, lacurile naturale se împart în câteva categorii. Majoritatea sunt lacuri de luncă formate în albiile vechi ale râurilor sau în regiuni depresionare. Dintre acestea fac parte lacurile Beleu, Manta, Dracele şi Rotunda, din lunca râului Prut. Cele mai mari lacuri din lunca Nistrului sunt Nistrul Vechi şi Roşu.

Apele subterane ale Republicii Moldova aparţin bazinului artezian al Mării Negre. În țară sunt prezente diverse orizonturi de ape subterane, care însoţesc formaţiunile geologice, începând de la cele cuaternare şi terminând cu cele din rocile arhaice ale fundamentului cristalin. Din cele 17 complexuri şi orizonturi acvifere explorate, peste 10 orizonturi pot fi întâlnite în partea de nord a ţării, majoritatea aflându-se aproape de suprafaţă, formând multiple izvoare.

Râulețul Saharna (Echimăuți), decembrie 2011.
Foto: Ion Valer Xenofontov

Cascada Voinicului. Rezervația peisagistică Saharna, raionul Rezina, decembrie 2011.  
Foto: Ion Valer Xenofontov

  1. Dr. Nicolae BOBOC, dr. hab. Orest MELNICIUC, hab. Elena ZUBCOV, dr. Viorica GLADCHI

SOLURILE MOLDOVEI

Condiţiile bioclimatice ale Republicii Moldova sunt neomogene, ceea ce a determinat formarea unui înveliş de sol complex şi variat.

Fondul funciar al țării se deosebeşte prin predominarea în învelişul de sol a cernoziomurilor (peste 70%) cu potenţial înalt de productivitate, grad extrem de valorificare (cca 75%) şi relief accidentat (cca 80% de terenuri agricole sunt situate pe pante). Suprafaţa totală a fondului funciar al țării constituie 3384,6 mii ha.

În conformitate cu clasificarea internaţională în vigoare, pe teritoriul Republicii Moldova, se evidenţiază 5 clase de sol, divizate în 13 tipuri şi 36 de subtipuri.

  1. Acad. Andrei URSU

CIUPERCILE

Pe teritoriul Republicii Moldova se întâlnesc cca 1200 specii de ciuperci (fungi), dintre care peste 400 specii de macromicete (363 specii de bazidiomicete şi 52 specii de ascomicete). Majoritatea speciilor populează biotopii ecosistemelor forestiere. Circa 70 specii sunt ciuperci comestibile. Cauza principală a diminuării diversităţii ciupercilor este factorul uman (distrugerea şi poluarea habitatelor).

FLORA

Flora actuală a Republicii Moldova numără 5 538 specii de plante, dintre care plante superioare – 2 014 specii, plante inferioare – 3 524 specii. În ecosistemele naturale şi antropizate, diversitatea plantelor superioare este dominată de magnoliofite (plante cu flori) – circa 1830 specii, urmate de briofite (muşchi) – 158 specii, pteridofite – 17 specii, ecvisetofite – 8 specii şi gimnosperme (pinofite) – 1 specie. Cele mai numeroase sunt unele familii de plante cu flori: Asteraceae, Poaceae, Fabaceae, Rosaceae, Lamiaceae şi Cyperaceae. 129 specii sunt plante arborescente, dintre care 3 specii de liane, 81 specii de arbuşti şi 45 de arbori. Plantele inferioare sunt reprezentate de alge – 3 400 specii, şi licheni – 124 specii.

În ecosistemele acvatice şi în cele terestre din Republica Moldova au fost identificate peste 3 400 specii de alge. În algoflora acvatică predomină algele bacilariofite, clorofite, cianofite şi euglenofite, iar în cea edafică şi aerofilă – algele clorofite, xantofite şi cianofite.

Unul din cei mai longevivi meri din Republica Moldova se află la Antonești, raionul Ștefan-Vodă, 2 ianuarie 2016.
Foto: Ion Valer Xenofontov

Teritoriul Republicii Moldova are o structură etajată: dealuri, versanții cărora sunt acoperiți de păduri, câmpii cu stepe, iar în văi − lunci. După structura landşafturilor, teritoriul țării se împarte în trei părţi: de nord, centrală şi de sud. Pentru fiecare este caracteristic un anumit tip de vegetaţie. Astfel, în partea de nord este dezvoltată vegetaţia silvică şi cea de stepă, în care predomină mezofitele. Vegetaţia silvică monodominantă de stejar cu cireş ocupă cca 90% din suprafaţa pădurilor naturale din această zonă. Învelişul ierbos din aceste păduri este reprezentat de specii de pratostepă. În văile râurilor, pe versanţii abrupţi cu calcare, este prezentă vegetaţia azonală petrofită, iar de-a lungul albiei râurilor – vegetaţia de luncă.

Diversitatea speciilor şi a comunităţilor vegetale de pe teritoriul Republicii Moldova este determinată atât de condiţiile de mediu, cât şi de faptul că teritoriul țării se află la interferenţa a trei zone biogeografice: central-europeană cu păduri de foioase, care include parţial regiunea de nord şi regiunea centrală; eurasiatică, cu sectoarele de silvostepă şi stepă din regiunile de nord şi de est, şi mediteraneeană, cu sectoarele de stepă şi de silvostepă xerofită din sudul țării. Drept urmare, pe teritoriul Republicii Moldova se disting două zone de vegetaţie: zona de stepă şi zona de silvostepă. Vegetaţia este reprezentată de trei tipuri principale de ecosisteme: naturale (forestiere, de stepă, de luncă, petrofite, acvatice şi palustre); semiantropizate (grădini botanice, dendrarii, scuaruri, parcuri etc.) şi antropizate (agricole – cerealiere, pomicole, viticole etc., urbane şi rurale).

Vegetaţia spontană contribuie la menţinerea echilibrului în natură, serveşte ca sursă de hrană pentru animale şi om, şi de obţinere a noilor specii şi soiuri de plante de cultură. Vegetaţia silvică, de pajişte, de stepă, care creşte pe pante, protejează solul de eroziune şi minimalizează efectele alunecărilor de teren, reglează regimul hidrologic al bazinelor acvatice. Plantele medicinale se utilizează ca materie primă pentru industria farmaceutică, iar cele aromatice la producerea uleiurilor aromatice, parfumurilor, băuturilor alcoolice, la prepararea bucatelor. Vegetaţia de stepă şi de pajişte este principalul producător de masă furajeră.

  1. Dr. Alexandru TELEUŢĂ, acad. Andrei NEGRU, dr. Eugen ALEXANDROV

FAUNA

Până în prezent sunt atestate cca 17 500 specii de animale. Nevertebratele terestre sunt reprezentate de cca 15 mii specii, aparţinând următoarelor grupe sistematice: insecte (cca 14 mii specii), nematozi, oligochete, arahnide, miriapode, moluşte. În ecosistemele acvatice ale Moldovei, vieţuiesc circa 2 mii specii de nevertebrate, printre care 650 specii de protozoare, 485 de rotifere, 335 de insecte, 320 de crustacee, 125 de viermi inelaţi, 90 de moluşte etc. Vertebratele sunt reprezentate de cca 460 specii, inclusiv: cca 80 specii şi subspecii de peşti, 12 specii de amfibieni, 14 specii de reptile, 281 specii şi subspecii de păsări şi 73 specii de mamifere.

Expoziția „Rase de animale și păsări” de la parterul Facultății de Zootehnie și Biotehnologii a Universității Agrare de Stat din Moldova.
Foto: Ion Xenofontov, 31 martie 2016

Clasa păsărilor este cea mai numeroasă dintre vertebrate, iar clasa insectelor dintre nevertebrate. Diversitatea lumii animale a Republicii Moldova este determinată de poziţia ei la interferenţa a trei zone biogeografice (pădurile de foioase central-europene, silvostepa mediteraneeană şi stepa est europeană), formând o zonă de tranziţie între elementele faunei de silvostepă europeană şi cele ale faunei stepei asiatice continentale. Prezenţa în spaţiul interfluvial Nistru−Prut, la distanţe mici unele de altele, a mai multor tipuri de ecosisteme naturale (silvice, de stepă, de luncă, petrofite, acvatice), diferite ca origine, a condus la diversificarea considerabilă a lumii animale. Aici, limitele de vest ale arealelor unor specii de animale vertebrate şi nevertebrate se suprapun cu limitele de est ale altor specii, ceea ce le face adesea vulnerabile. Diversitatea faunei a fost influenţată şi de factori antropici, precum defrişarea pădurilor, desecarea bălţilor, valorificarea stepelor, luncilor etc. Evoluţia faunei continuă să fie influenţată şi de modificările climatice globale şi cele regionale. Schimbarea climei are o influenţă directă şi indirectă asupra lumii animale. Influenţa directă este mai puţin accentuată, fiindcă animalele, spre deosebire de plante, pot să se adapteze la unele modificări prin mecanisme comportamentale şi ecofiziologice.

 Bourul european (Bos taurus primigenius), aplicat și ca element heraldic al Țării Moldovei. Animalul a dispărut în secolul XVII (desen-reconstituire).
Sursă: http://www.descopera.ro/natura/11427537-bourul-simbolul-disparut-al-moldovei

Capul de bour flancat în dreapta de o roză cu cinci petale și în stânga de o semilună conturată. Postamentul monumentului lui Ștefan cel Mare și Sfânt din Chișinău.
Foto: Ion Valer Xenofontov, 29 februarie 2016

  1. Dr. Andrei MUNTEANU

CARTEA ROȘIE A REPUBLICII MOLDOVA

Cărțile Roșii sunt un suport științific pentru elaborarea unor acțiuni concrete și a unui regim de protecție a speciilor de plante, fungi și animale rare, aflate pe cale de dispariție. În prima ediție a Cărții Roșii a Republicii Moldova, editată în 1978, au fost incluse 26 de specii de plante și 29 de specii de animale, periclitate și critic periclitate. Peste un sfert de secol, în ediția a doua a Cărții Roșii, din 2001, au fost incluse 126 de specii de plante și ciuperci, 116 specii de animale pe cale de dispariție.

În 2015, a văzut lumina tiparului ediția a treia a Cărții Roșii, într-un tiraj de 3 000 de exemplare. Lucrarea a apărut în text bilingv (paralel): român (inclusiv cu prezentarea denumirii populare, după caz) și englez. Denumirile științifice sunt indicate în limba latină. Dimensiunile cărții sunt de 22 cm x 30,5 cm. Indicatorii de raritate a speciilor de plante, ciuperci și animale, din ediția a treia, au fost stabiliți potrivit Listei Roșii a Uniunii Internaționale a Conservării Naturii. În ediția recentă sunt incluse 208 specii de plante și fungi și 219 specii de animale, dintre acestea 171 habitează în păduri. Pe parcursul a doar 14 ani, constatăm aproape o dublare a florei și faunei aflate în pericol. 

„Cartea Roșie a Republicii Moldova”, Chișinău, Editura „Știința”, 2015, 492 p.ISBN 978-9975-67-998-5 (Supracoperta)

Unele specii rare de pe teritoriul Republicii Moldova (papucul-doamnei, cornaciul-natant, sita-zânelor, vipera-de-stepă, rața-roșie etc.) au o importanță internațională, fiind incluse în Cartea Roșie a Europei. Din 28 de specii de ciuperci, 14 sunt cu picior şi pălărie și 14 – ca „farfuria”, evantai deschis sau mătură stufoasă. Din 80 de insecte, 31 sunt lepidoptere (fluturi), dintre care 12 habitează în păduri şi 19 în luncă, stepă, câmpie etc., inclusiv 8 sunt nocturne (zboară noaptea) şi 23 diurne (zboară ziua). La elaborarea Cărții Roșii a Republicii Moldova au participat 67 de autori (29 de femei și 38 de bărbați), inclusiv un academician, doi membri corespondenți zece doctori habilitați în biologie, 42 de doctori în biologie, doi doctori în agricultură, opt cercetători științifici și doi doctoranzi.

Secvență de la lansarea „Cărții Roșii a Republicii Moldova”, 11 februarie 2016. De la stânga: dr. Alexandru Teleuță, dr. Gheorghe Prini, acad. Gheorghe Duca, acad. Ion Toderaș.
Foto: Ion Valer Xenofontov

Cercetătorii de la Institutul de Zoologie al Academiei de Științe a Moldovei în discuții referitoare la „Cartea Roșie a Republicii Moldova”, ediția a doua, 2001.
Sursă: Arhiva foto a Bibliotecii Științifice Centrale „Andrei Lupan” (Institut) a Academiei de Științe a Moldovei

Doctor în agricultură (2000) Asea Timuș și doctor în biologie (2006) Elena Baban, autoare ale „Cărții Roșii a Republicii Moldova”.
Foto: Ion Valer Xenofontov, 11 februarie 2016

  1. Dr. Asea M. TIMUȘ, dr. Elena BABAN, dr. Ion Valer XENOFONTOV

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ:

Republica Moldova. Ediţie Enciclopedică. Ed. a 2-a rev. și adăug. Ch.: Inst. de Studii Enciclopedice, 2010, pp. 8-107. ISBN 978-9975-9520-4-0.
Akademos. Revistă de Ştiinţă, Inovare, Cultură şi Artă, nr. 1 (40), 2016, p. 161-162. ISSN 1857-0461