Ianuarie – februarie, 2015 Nr. 1
Interviu de Liliana POPUȘOI

im_nn_01Frumoasă, inteligentă, rafinată, talentată, Nicoleta Nucă se face remarcată prin vocea ei deosebită și prin maniera interpretativă. Este o cântăreață care știe să ne facă mândri de faptul că s-a născut în Republica Moldova, cu care este onorabil să ne identificăm ca imagine, indiferent că interpretează pe scena unui festival, a unui concurs televizat sau într-o obișnuită sală de concerte.

Este greu s-o prinzi pe Nicoleta Nucă la Chișinău, pentru că este, așa cum recunoaște singură, o nomadă. Totuși, am ținut cu tot dinadinsul s-o „prindem“ între paginile revistei pentru ediția curentă, ca să conferim un aer primăvăratic și un suflu tineresc acestui număr, dar și pentru a-i oferi ocazia să le vorbească celor de acasă.

Ești câștigătoare a diverse concursuri, festivaluri muzicale naționale și internaționale din fragedă copilărie. Ce este muzica pentru tine: o pasiune, un scop, un mod de viață? Ce-ți dorești să obții prin muzică, de la muzică?

Este o pasiune și un scop, dar în primul rând un mod de viață. Îmi dau seama că pare o banalitate să spun că muzica e totul pentru mine, a devenit un clișeu din cauză că a fost folosită o astfel de expresie și de persoane care, de fapt, nu știu ce înseamnă să trăiești pentru muzică și din muzică, să ai emoții când faci muzică și să ai emoții când nu faci asta, să lupți pentru a face muzică și să știi să absorbi optimism chiar și din eșecuri sau atunci când ți se taie picioarele și crezi că nu mai există o continuare a drumului. Muzica îmi dă acel ceva de care am nevoie. Sunt de părere că oamenii, pentru a atinge o stare de fericire, trebuie să facă pe parcursul vieții măcar un lucru care le place cu adevărat și care îi face să se simtă în armonie cu sine și cu universul… Pentru mine muzica e acea componentă vitală care îmi dăruiește o stare perfectă de bine, de satisfacție spirituală și emoțională. Bineînțeles, dacă muzica va fi în stare să-mi ofere și siguranța materială de care am nevoie pentru o existență decentă, atunci voi putea să mă simt liniștită și să fac doar ceea ce iubesc cel mai mult– Muzică!

Drumul tău în viață și în muzică a pornit din Chișinău. Ulterior te-am urmărit în Italia, unde ai cântat, ai încântat și ai câștigat. Recent am fost cu ochii pe tine în România, la concursul X Factor. Unde te simți mai acasă?

În timp, cunoscându-mă, mi-am dat seama că sunt un „nomad“ și un „cetățean al planetei“, rătăcesc prin lume după cum vrea destinul. Poate nu voi fi înțeleasă corect, dar eu mă simt acasă acolo unde îmi e bine, unde fac ceea ce îmi place și am alături persoanele cele mai dragi. În rest, aș putea schimba țara în fiecare an și știu că m-aș adapta și aș considera-o „acasă“.

Deși ai abia 20 de ani, datorită vocii și prestației tale scenice, ai fost numită în repetate rânduri divă. Cum definești cuvântul „divă“ și cine este pentru tine diva absolută?

Într-adevăr, am fost numită deseori „divă“, deși niciodată nu am stat să analizez aspectul acesta și să mă întreb dacă într-adevăr sunt ca atare. De obicei, o persoană este catalogată drept „divă“ de lumea din jur, care o cunoaște și apreciază ce face și cum o face. Personal, am o părere aparte despre ce înseamnă a fi divă. E un mod de viață, un mod de a fi și de a te impune. Este o trăsătură pe care o persoană o are înscrisă în codul genetic și care se manifestă în mod natural și deloc forțat, deci nu te poți autodeclara divă. Dacă e o fațadă creată pentru ochii lumii, o să se destrame mai devreme sau mai târziu, iar în loc va rămâne doar un gol.

Fiecare om, indiferent de meserie, activitate, își face planuri, unele dintre ele, pe parcurs, se transformă în visuri, în idealuri. Se consideră că artiștii supraviețuiesc mai mult din visuri și prin visuri. Care sunt planurile tale în viitorul apropiat și visurile tale pe termen lung?

Într-adevăr, este uman să visezi și să-ți creezi idealuri spre care să aspiri, dar contează mult să știi cum să visezi corect, pentru ca asta să devină o realitate palpabilă. Cum spune și Paulo Coelho: „Când îți dorești ceva cu adevărat, tot universul conspiră pentru îndeplinirea visului tău“. Iar pentru mine aceste cuvinte sunt un motto în viață, fiindcă sunt sigură că ceea ce îmi doresc cu adevărat va veni la momentul potrivit, dar fiind ușor superstițioasă, prefer să nu vorbesc despre planuri concrete de viitor. Deseori spun: „Dacă viitorul meu va fi așa cum mi-l imaginez, va ști despre asta toată lumea!“

Există un clișeu la care jurnaliștii recurg frecvent și îi întreabă pe cântăreți, actori, pictori de la cine au moștenit pasiunea, talentul… Spun clișeu pentru că ades talentul nu e numai moștenire, e și har. În familia ta există „antecedente“ muzicale? Cine te-a încurajat ori a cui a fost ideea să primești o educație muzicală?

Asta e, probabil, una dintre cele mai frecvente întrebări pe care le aud atât la interviuri, cât și de la oamenii pe care îi cunosc pe parcursul vieții, dar e și întrebarea la care nu știu să răspund cu certitudine. În familia mea sunt mulți oameni talentați în muzică, dar și în literatură, dar care nu au mers pe direcția asta în mod serios, preferând o profesie mai profitabilă din punct de vedere financiar. Am avut noroc de părinți care au înțeles că vreau să fac muzică și m-au susținut și încurajat în asta. Tatăl meu mai de la distanță, fiind persoana care a întreținut familia, iar maică-mea a fost o prezență constantă în viața mea artistică și continuă să fie și acum, îndrumându-mă și ajutându-mă să iau deciziile cele mai corecte.

Cum este să cânți și să ai o activitate artistică pe diverse scene, în diverse culturi și mentalități? Poți să faci niște comparații despre cum e să cânți în Republica Moldova, în Italia ori România? Ce te ajută, ce-ți lipsește, de ce ți-e frică?

Peste tot în lume este foarte greu să-ți construiești o carieră în muzică.

Pentru tine personal, care e cea mai mare realizare în muzică până acum?

Pentru mine, fiecare pas pe care l-am făcut până acum în muzică a fost o realizare, fiindcă mi-a construit personalitatea artistică pe care o am acum.

Multă lume te consideră italiancă, în mare parte și datorită înfățișării și asemănării cu Monica Bellucci. Cum este pentru tine viața în Italia? Cum ai devenit italiancă?

Cum am spus mai sus, sunt o nomadă, respectiv, oriunde aș pleca în lume, voi fi în stare să mă pliez după lumea care mă înconjoară și mă voi adapta situațiilor care mi se prezintă. Fiind și o cetățeană a lumii, îmi place să studiez și să înțeleg care sunt legile după care se conduce o societate sau alta, care sunt doctrinele înrădăcinate în mentalitatea oamenilor dintr-un stat sau altul, care sunt obiceiurile, tradițiile, cum percep alte naționalități muzica, arta, literatura, moda etc. Ce ține de asemănarea cu Monica Bellucci, sigur că aceasta îmi alimentează orgoliul de femeie, fiindcă ea este o personalitate pe care o admir pentru ceea ce reprezintă.

Ce alte pasiuni mai ai în afară de muzică?

Pasiunea mea principală rămâne muzica, dar dacă nu aș fi făcut asta, probabil m-aș fi dedicat teatrului sau picturii, sau poate deveneam balerină… sau poate arheolog, sau astronom… Cine știe care ar fi fost soarta mea dacă nu făceam muzică? Știu doar că mi-aș fi dedicat viața artei, frumosului și la tot ce îmbunătățește lumea și universul care ne înconjoară.

Cine sunt prietenii tăi? Ce prețuiești mai mult la o persoană?

Ființele umane, spre deosebire de animale, au o tendință foarte puternică spre trădare, din acest motiv eu am foarte puțini prieteni. Mai e și faptul că pe parcursul anilor am schimbat țara și locul de trai de mai multe ori, respectiv, niciodată nu mi-am întărit rădăcinile nicăieri, totuși prevalează faptul că reușesc foarte greu să am încredere deplină în cineva. Pentru mine prietenia este un sentiment necondiționat și liber, deci ar trebui să lipsească orice fel de limită, fie ea de vârstă, de sex, de religie, de naționalitate, de limbă, de mentalitate, prejudecăți, complexe etc. Prietenia perfectă între persoane ar trebui descrisă ca o „coeziune a moleculelor de suflete“, respectiv, să fie lăsate la o parte hotarele impuse de fizic. Consider că pentru a ajunge la o astfel de legătură de suflet, mai mult decât interesele, părerile, ideile, principiile comune sau asemănătoare, contează sinceritatea și capacitatea de a recunoaște cât de în stare ești să „te dăruiești“. Din propria-mi experiență, în timp, am înțeles că de fapt prietenul se cunoaște la nevoie, dar mai mult la bucurie… Fiindcă e mult mai simplu să compătimești pe cineva atunci când îi este greu și să-i spui două-trei vorbe de încurajare, iar, în subconștient, să te gândești că ești fericit că nu ți s-a întâmplat ție, decât să te bucuri pentru o persoană într-adevăr din suflet, necondiționat și fără pic de invidie; să fii fericit pentru fericirea altcuiva. Pentru moment, cu siguranță, unica persoană din viața mea pe care o consider „suflet-pereche“ este mama mea. Ea îmi este mamă, dar și prietenă, și este persoana în stare să fie fericită pentru fericirea mea.

Ești o femeie frumoasă, nu doar talentată, și acest lucru este comentat la fiecare apariție a ta. Ce așteptări ai de la persoana cu care ai dori să-ți împarți intimitatea, să întemeiezi un cămin conjugal?

Inițial, mă gândeam să răspund că sunt prea tânără să mă gândesc la căsătorie, dar oare vârsta este o limită pentru a face pasul ăsta? Nu cred că există limite în cazul în care întâlnești persoana care te completează. Am mari așteptări de la o eventuală persoană cu care aș dori să-mi împart viața și aici nu vorbesc de latura materială. Sunt o fire extrem de selectivă când vine vorba de persoanele care îmi sunt alături. Sigur, fiind o adeptă a estetismului, îmi plac oamenii frumoși, dar semnificația frumosului pentru mine este un amestec de trăsături pe care trebuie să le dețină o persoană pentru a fi considerată ca atare, și anume: charismă, trăsături nu neapărat perfecte după standarde, dar care se combină armonios între ele; consider frumoase persoanele care își iubesc și își respectă corpul și preferă un mod sănătos de viață. O caracteristică fundamentală pentru mine, poate cea mai importantă dintre toate, este inteligența, îmi plac persoanele cultivate și agere, care își cunosc scopul în viață și muncesc pentru ceea ce visează, cu ambiție și dorința de a realiza ceva și, nu în ultimul rând, cu simțul umorului, pentru că viața trebuie trăită zâmbind. O altă caracteristică extrem de importantă este prietenia; consider că o relație armonioasă și de durată se bazează în primul rând pe o prietenie frumoasă, condimentată cu pasiune și atracție fizică. Așa ar trebui să fie bărbatul perfect în percepția mea, dar oare există? Totuși, cred că persoana potrivită o simți din prima clipă, are acea charismă care te prinde și nu te mai lasă, este acea persoană pe care o simți parte din tine și care te face să te simți în pace și armonie cu tine și cu ceilalți, este acea persoană care devine prietenul tău cel mai bun și cu care poți să împarți și cele mai mari taine și să știi că vor fi parte doar din lumea voastră.

Îți mulțumim că ai acceptat invitația la această discuție și îți dorim mult succes în continuare. Sperăm să avem ocazii să te admirăm și acasă și să ne bucurăm în continuare de realizările tale.