Ce se mai poate spune despre o doamnă cu cele mai frumoase împliniri în toate domeniile de activitate pe care şi le-a ales, şi le-a propus, apoi le-a şi răsfăţat, în ultimele două-trei decenii? Despre o personalitate artistică avantajată chiar şi prin nume: Florina Breazu, o alăturare de prenume şi nume cum se întâmplă, probabil, o dată la câteva zeci de mii? Despre o doamnă favorizată şi ca aspect fizic – a se vedea orice portret al ei, tipărit în albumele şi cataloagele ce au inclus reproduceri din creaţia sa.

Având în faţă un CV capabil să trezească nu numai curiozitatea, dar şi uimirea, şi invidia multor colegi de breaslă; luând cunoştinţă de o biografie de creaţie densă, se pare că nimic nu e mai simplu decât să zugrăveşti, în baza unor impresionante amănunte, un portret desăvârşit, întru totul realist, aşadar, şi veridic, al Florinei Breazu. Numai că ideea de simplitate este respinsă categoric de ipostazele în care se manifestă, se impune, se etalează artista: pictură, studiul artei în proiecţie istorică, predarea istoriei artelor la Liceul Academic „Igor Vieru”, apoi, ca lector şi lector superior –la două facultăţi de specialitate din Chişinău. E de reţinut şi implicarea în diferite expoziţii, saloane şi concursuri de artă plastică şi ca simplă participantă, şi în calitate de membru al juriului, aceasta fiind secondată de interesul sporit al Florinei Breazu pentru viaţa artistică, viaţa muzeelor, viaţa pur şi simplu de la noi şi din alte părţi pe unde are ocazia să călătorească.

Chiar dacă energicele implicări ale Florinei Breazu în lumea artistică îi asigură un incontestabil grad de notorietate, răsfoind CV- ul artistei, nu am ezitat a puncta unele repere ale biografiei ei de creaţie, evident, cu gândul la viitorii ei spectatori, oameni din spaţii mai îndepărtate de mirajul picturii. Discipolă a maeştrilor Sergiu Galben şi Sergiu Fusu (la Şcoala de Arte Plastice pentru Copii, respectiv, la Colegiul Republican de Arte Plastice „Al. Plămădeală”), studiază textilele la Facultatea de Arte Decorative şi Desen, la Cluj-Napoca, apoi la Iaşi (1992-1998). În prezent este doctorandă la Universitatea de Arte din Bucureşti, sub îndrumarea prof. univ. dr. în arte vizuale Marilena Preda- Sânc. A debutat în 1992, la o expoziţie de binefacere, al cărei scop era ajutorarea sinistraţilor din Republica Moldova în urma conflictului armat din Transnistria. Au urmat 14 expoziţii personale – cele mai multe în diferite săli la Chişinău, dar şi în Belgia; a participat la circa 20 de expoziţii reprezentative, cele mai multe la Centrul Expoziţional „C. Brâncuşi”, dar şi la Palatul Republicii sau la „Alma Mater” – Colegiul „Al. Plămădeală”.

Din 1996, creaţii de Florina Breazu au fost etalate la diverse expoziţii din lume, cu precădere în România (Bacău, Iaşi, Râmnicu-Vâlcea, Bucureşti, Vălenii de Munte, Focşani, Ploiești, Târgu Mureș, etc.), însă şi pe meridiane situate la sute şi chiar la mii de kilometri de baştină: Belgia, Olanda, Germania, Franţa, Federaţia Rusă, Kazahstan… În 2003 devine membru titular al Uniunii Artiştilor Plastici din Republica Moldova, iar în 2008 i se acordă titlul onorific de Maestru în Artă. Obţine mai multe premii la expoziţii şi concursuri de artă plastică. Picturi de Florina Breazu au fost achiziţionate de Muzeul de Artă al Moldovei, precum şi de muzee de artă din România şi din Rusia. Cu mult mai amplă este geografia colecţiilor particulare în care au intrat şi lucrări de-ale artistei chişinăuiene: Belgia, Canada, Cipru, Elveţia, Franţa, Germania, Israel, Italia, Lituania, Marea Britanie, România, Spania, Suedia, SUA…

Aceste amănunte, neîndoios, întregesc portretul de creaţie al Florinei Breazu, nu spun însă principalul despre ea: că este o pictoriţă poate unică în spaţiul artistic basarabean şi una dintre foarte puţinele creatoare de acest gen în spaţiul artistic românesc. Florina Breazu practică o pictură abstractă sau nonfigurativă, acea artă care, conform dicţionarelor de specialitate, „nu caută să reprezinte elementele realităţii obiective”; căci „este gândită în mod separat de înfăţişare materială, de exemplele particulare, de ansamblul concret (senzorial) din care face parte; care este detaşat de obiecte, de fenomene sau de relaţiile în care există ele în realitate”; asemenea creaţie „se poate percepe doar prin procesele mentale, de separare şi generalizare a însuşirilor caracteristice unui grup de obiecte şi fenomene”.

Florina Breazu nu este întru totul de acord cu atari definiţii ale artei nonfigurative, cel puţin în ceea ce priveşte propria creaţie. Şi o fi având dreptate, de vreme ce până şi Constantin Brâncuşi se opunea, cu vehemenţă, atribuirii sculpturilor sale la categoria artă abstractă: „Sunt unii neghiobi care spun despre lucrările mele că ar fi abstracte; or, ceea ce numesc ei abstract este cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentată de forma ei exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esenţa lucrurilor”.

Totuşi, oricine va privi picturile Florinei Breazu va deduce neapărat că autoarea lor pune conţinutul, concretul, elementul material pe plan secund, dacă nu terţ, în avanscena creaţiei sale situându-se culorile, petele, liniile, punctele, dincolo de care răzbat aluzii, vagi trimiteri la realităţi palpabile. Tablourile Florinei Breazu sunt expresii ale unor stări ce o frământă, sunt icoane ale unei percepţii intime, strict personale, inedite, unice a realităţilor în care vieţuiesc milioane de oameni ce văd cu totul altfel aceleaşi fărâme de cotidian. Avem a face, în lucrările ei, cu o abordare filosofică a realului, a vieţii şi a lumii, din care artista desprinde însuşirile esenţiale comune ale unor grupuri de obiecte, fenomene, chipuri, imagini, separându-le de însuşiri secundare ca să le generalizeze pentru a le prezenta concentrat (adeseori, şi încifrat), simbolic, metaforic, criptic, potrivit cu legile generale ale existenţei şi dezvoltării fenomenelor. Chiar şi titlurile lucrărilor sale Florina Breazu şi le alege, adeseori, din sfera filosofiei sau din domeniul ştiinţelor exacte: „Antimaterie”, „Aspect”, „Configuraţie”, „Confluenţe”, „Concretizare”, „Contemplare”, „Coroana boreală”, „Echilibru”, „Hibrid”, „Incandescenţă”, „Interferenţe”, „Particule”, „Refracţie”, „Memoria timpului”, „Spaţiu”, „Vectori” ş.a. Unele creaţii de Florina Breazu fac trimiteri la motive biblice, mitologice, folclorice: „Începuturi”, „Lumină din lumină”, „Pomul vieţii”, „Dimineaţa Rusaliilor” etc. Alături, ce-i drept, convieţuiesc şi titluri cu totul inofensive, comune: „Amprente”, „Aşteptare”, „Atunci”, „Câmp”, „Dimineaţa”, „Ecoul Balcicului”, „Fuga”, „În verde”, „Lagună”, „Mesaj”, „Noi”…

O apreciabilă particularitate a picturilor Florinei Breazu o constituie comentariile la unele lucrări, aceste desluşiri-descifrări de autor urmărind, credem, scopul de a uşura spectatorului accesul spre o percepţie mai adecvată, mai apropiată de ideile pe care autoarea a dorit să le insufle creaţiei sale. Ne vom ilustra aserţiunea prin citarea câtorva comentarii: „Particule – elemente din care se constituie materia în Univers, reprezentate prin puncte şi pete, conferă consistenţă şi expresivitate formei” (la tabloul
„Particule I”); „Apar elemente aparent inspirate din realitate, cum ar fi florile. Dimineaţa însemnând începutul, zorile, deşteptarea… Lucrările pot fi descifrate printr-o conexiune la un univers spiritual, un univers al culorii şi al sunetului, unde lucrurile care par solide şi consistente în realitatea vizibilă se transformă într-o altă consistenţă, imaterială” (la tabloul „Dimineaţa”); „Poarta stelelor ţine să reactualizeze conexiunea dintre civilizaţii.
Necesitatea comemorării precursorilor în stelele funerare a constituit un imbold pentru conturarea ideii. Stelele funerare – prezenţe de consemnare a unor tradiţii milenare şi de persistenţă în timp a spiritului. Poarta stelelor este un portal al timpului prin care civilizaţiile coexistă datorită forţei edificatoare a spiritului divin. Limbajul automat, lapidar, reprezentat prin elemente grafice, concentrează ideea – spiritul. Suprafeţele de culoare, expresie a lumii modelate de lumină, sugerează, fără a insista, forma/materia. În procesul teleportării, componentele lumii materiale devin imateriale,  fluide, transparente, fără consistenţă, curg într-un şuvoi atemporal în care se împletesc trecutul, prezentul şi
viitorul. Umbra şi întunericul cedează şi se topesc în focul sacru al purificării. Este poarta spiritului pur, care modelează culoarea-lumină şi se restituie pe sine sieşi” (la tabloul „Poarta stelelor”).
Am intuit în unul dintre aceste comentarii şi o discretă definiţie a creaţiei Florinei Breazu. Cu adevărat,
„cuvântul-sunet se materializează prin semn, grafie, capătă consistenţă”. Ce s-ar mai putea spune despre
creaţia Florinei Breazu, ajunsă atât de repede la un prag înalt al maturităţii profesionale? Alcătuite din revărsări tulburătoare de culori, tablourile ei se situează la limite perceptibile dintre filosofie şi farmec, prin filosofie subînţelegându-se înţelepciunea de a trăi, a percepe realitatea şi a crea inspirat din aceasta, iar prin miraj avându-se în vedere inestimabila frumuseţe cromatică şi ideatică pe care numai un talent real, viguros, hipersensibil o poate dărui spectatorilor, ştiuţi sau doar bănuiţi, însă oricum mereu aşteptaţi.

Vlad POHILĂ