Noiembrie – decembrie, 2015 Nr. 6
de LIliana POPUŞOI


Deși puțin cunoscută acasă, Rusanda Panfili este un nume sonor în lumea muzicii bune. A plecat de la o vârstă fragedă din Republica Moldova, iar la 15 ani era deja cea mai tânără studentă la Universitatea de Muzică din Viena. Apreciată, aplaudată, aclamată pe marile scene din Europa sau Japonia, tânăra violonistă nu este înzestrată doar cu har muzical, ci și cu mult talent actoricesc, orice evoluție a ei fiind una memorabilă. Artista, recunoscută pentru o tehnică interpretativă deosebită, mai face pe scenă acrobație, comedie și dans și visează să întemeieze un ansamblu care va interpreta folclor moldovenesc în stil clasic. Cu o deosebită bucurie, vă invităm să-i descoperiți prin intermediul revistei Moldovaî pe oamenii care ne poartă cinstea în lume

Imagine: Ștefan Panfili

Imagine: Ștefan Panfili

Povestea fiecărui muzician pornește din familie. Fie că are o moștenire genetică… muzicală, fie că părinții și-au dorit să-i ofere copilului o educație artistică… Cum a fost în cazul tău și de ce vioara?

Fiind născută într-o familie de oameni deosebiţi, care dintotdeauna şi-au dorit să-mi ofere o educaţie impecabilă, cred că orice mi-aş fi dorit să devin, ei m-ar fi susţinut. Având-o ca exemplu pe mama mea, care a fost violonistă şi o admiram atunci când îmi cânta, m-a făcut să îmi doresc să pot şi eu cânta la un instrument muzical. Aşa am început să cânt la vioară şi am devenit elevă la Școala de Muzică şi Arte „George Enescu“ din Bucureşti.

Ai plecat de la o vârstă fragedă din Republica Moldova pentru a te stabili în România. Ai făcut studii muzicale la Viena, unde ești în prezent angajată, dar unde spui/simți tu că este casa ta?

Acasă este acolo unde îmi este familia, dar, desigur, mă leagă multe amintiri de Chișinău, unde până în prezent am rude şi pot spune că de fiecare dată când revin în Moldova, mă simt copleşită de amintirile din perioada în care eram copil, de întâmplările din vacanţele pe care le-am petrecut la bunici, dar şi de amintirile legate de numeroasele concerte pe care le-am susţinut la Chişinău. Bucureştiul este orasul unde, de asemenea, am copilărit, unde în prezent locuiesc părinţii mei şi unde mă întorc mereu cu drag, iar Viena este oraşul în care trăiesc deja de 16 ani şi mi-am început viaţa ca artistă. Toate aceste locuri îmi dau sentimentul de acasă.

Imagine: Ștefan Panfili

Imagine: Ștefan Panfili

Tu ești un geniu precoce. La vârsta de 11 ani erai deja studentă la colegiul din Viena, iar la 15 ani – la Universitatea de Muzică. În astfel de circumstanțe, se mai poate spune că te-ai bucurat de copilărie, că ți-au aparținut timpul și alegerile?

În primul rând, nu mă consider nici pe departe a fi un geniu. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru talentul cu care m-a înzestrat și că mi-a dat o familie care m-a susţinut. În meseria de muzician, pe care o compar ades cu sportul sau dansul, trebuie să faci anumite sacrificii de mic copil pentru a ajunge undeva. Necesită disciplină, devotament şi multă, multă muncă. Părinţii nu m-au forţat, dar mi-au arătat drumul şi poate mă mai împingeau din urmă atunci când aveam nevoie de mai multă forţă pentru a continua. Nu am avut o copilărie simplă, dar a fost una frumoasă şi interesantă.

Care au fost cele mai dificile momente pe care a trebuit să le depășești până în prezent? Și, din contra, ce ți-a adus cea mai multă bucurie, satisfacție?

Cred că cele mai dificile momente au fost atunci când eram departe de familie, când călătoream singură, când a trebuit să devin independentă la o vârstă destul de fragedă. Momentele frumoase care îmi aduceau o mare satisfacţie erau, desigur, concertele, reuşitele, aplauzele. Atunci când eram pe scenă, uitam de probleme şi de greutăţi.

Toamna asta ai susținut un concert la Chișinău, cât de des cânți în Republica Moldova și cu ce artiști de aici ții legătura?

Mi-a făcut mare plăcere să revin la Chişinău. Încerc să fac asta cât de des pot, deoarece sentimentul de a cânta în oraşul natal este unic şi deosebit. Revin la Chişinău cu un concert pe 9 martie, în cadrul Festivalului „Mărţişor“. În lumea muzicii, noi, moldovenii, deoarece nu suntem foarte mulţi, ne cunoaştem şi ne susţinem. Maeştrii Gheorghe Mustea şi Mihail Agafiţă, soprana Valentina Naforniţă şi soţul ei, baritonul Mihail Dogotari, violoniştii Alexandra Conunov şi Ilian Gârneț sunt doar câteva nume ale muzicienilor moldoveni pe care îi admir şi cu care ţin legătura.

În prezent, ești una dintre cele mai apreciate tinere violoniste din Europa, ai la activ participări și premii la diverse concursuri internaționale, ai colaborat cu dirijori cunoscuți în toată lumea, ai un repertoriu divers, ai, cum s-ar spune, o biografie impresionantă – în pofida faptului că ești încă foarte tânără. Dacă ar fi să revenim la începuturile carierei tale, care au fost visurile tale atunci și pe care dintre ele încă vrei să le realizezi?

Atunci când abia am început să cânt la vioară, nu m-am gândit niciodată că voi ajunge la Viena. Când am ajuns la Viena, nu m-am gândit niciodată că voi avea turnee şi voi ajunge să cânt pe marile scene ale lumii. Pot spune că visul meu dintotdeauna a fost să fiu pe scenă, să devin destul de bună încât să fiu apreciată la nivel internaţional. Îmi setez scopuri pentru a avea mereu imboldul de a face mai mult şi mai bine.

Care sunt aranjamentele tale profesionale de moment și ce planuri ai?

În prezent am câteva proiecte diverse, colaborări cu muzicieni renumiţi, precum Aleksey Igudesman, concerte în calitate de solistă cu orchestra în Spania, Italia, Austria şi Japonia. Un proiect care îmi este aproape de suflet este crearea unui ansamblu de solişti cu care să cânt muzica ce îmi este dragă. Va fi o combinaţie între stilul clasic, tangou şi folclorul moldovenesc.

Ca o curiozitate, ascultă și muzicienii muzică în timp ce se odihnesc? Dacă da, care este muzica ta preferată?

Desigur! În timpul liber eu ascult mult jazz, mă linişteşte. Mă relaxează, de asemenea, când citesc o carte. Iubesc muzica latinoamericană, deoarece am o pasiune pentru dansurile latino, dar, ca orice tânăr la vârsta mea, îmi place tot ce este modern şi de calitate, de la techno la hip-hop.

Ai un model de reușită pe care ai vrea să-l urmezi, să-l egalezi sau să-l depășești, eventual?

Ca violonistă, nu pot să neg că am câţiva idoli, oameni care au atins un nivel muzical şi tehnic impecabil, precum Heifetz sau Oistrach. Sunt o individualistă şi îmi place să îmi fac propriul meu drum care, probabil, va fi foarte diferit de oricare altul.

Dacă lumea în care trăim ar fi… o vioară, ce piesă ai alege să interpretezi la această vioară?

Dacă ar trebui să descriu lumea în care trăim ca pe o piesă, ar fi una foarte dificilă, încărcată, turbulentă, dar şi frumoasă în acelaşi timp… îmi este prea greu să aleg, dar dacă aş avea alegerea de a cânta o piesă aşa cum aş vrea eu ca lumea să fie, ar fi concertul pentru vioară de Mendelssohn.

Admiți că într-o bună zi ai putea face altceva decât muzică? Dacă da, cu ce ai putea/prefera să te ocupi?

Deoarece deja fac multe lucruri în paralel cu muzica pentru vioară, nu îmi este foarte greu să aleg. Îmi place să pictez, să creez design vestimentar… deci, probabil, aş merge în acea direcţie… dar nu cred că vreodată voi putea trăi fără muzică.

Îți mulțumesc și îți doresc mult succes în continuare!

Va mulţumesc şi eu foarte mult şi vă invit pe 9 martie la concertul pe care îl voi susţine la Filarmonică!