Mai – iunie, 2015 Nr. 3
de Liliana POPUȘOI

im_vb-01Instrumentist, vocalist, unii încearcă să-l încadreze la categoria folk ori rock, alții la ethno sau chiar pop, dar Valy Boghean este artistul total. Cu certitudine, muzica este viața lui. S-a născut din dragoste pentru muzică, cu muzică prin vene curgându-i, într-o foarte bogată spiritualicește familie din Bumbăta, Ungheni, fiind al 14-lea copil, tot el mezinul. Familie în care toată educația pe care a primit-o și munca pe care a înfăptuit-o a fost însoțită de muzică. Șapte dintre copiii familiei Boghean au și studii muzicale superioare, mai puțin Valy. Dar asta nu l-a împiedicat să devină, în mai puțin de 20 de ani de încercări, experimente și proiecte, unul dintre cei mai apreciați virtuozi de la noi și din România: știe să cânte la toate instrumentele muzicale și a lansat și câteva piese în care s-a remarcat în calitate de vocalist, „Boschetar“ reușind să devină un șlagăr.

Azi putem afirma – fără frică de exagerări – că Valy Boghean este un fenomen în lumea muzicii. Și acest fenomen s-a plămădit acasă, din doruri, visuri și talent, încercări, eșecuri și dezamăgiri, curaj și încredere. De acasă pornește iar în lume, purtându-ne cu el peste tot unde are ocazia să cânte.

S-a zvonit că vrei să pleci din Republica Moldova?

M-ai prins deja plecat. Fac naveta. Încerc să-mi aranjez, să-mi programez un teren de muncă la București, din toamnă suntem deja hotărâți să ne stabilim acolo.

O mutare la București îți surâde mai mult din perspectiva unei piețe muzicale mai dezvoltate sau există și alte motive?

Toți mă întreabă asta și aș vrea să evit speculațiile pe marginea subiectului. Mă mut cu traiul dintr-un singur considerent: cel profesional. Vreau mult mai mult de la muzică. Am așteptări mai mari în plan creativ. Nu din considerentul că nu m-aș simți bine aici sau că n-aș fi apreciat pe măsură. Toate lucrurile acestea, bogdaproste, au venit peste mine, ce-i drept, cu mare greu, așa cum, de fapt, trebuia să se întâmple, într-un timp absolut normal pentru o carieră și toate etapele ei. Dar simt că vreau mai mult. Și România, care este cel mai aproape ca simțire și mentalitate de ceea ce fac eu, îmi dă pe moment șansa să merg mai departe.

Ai pomenit că vrei mai mult de la muzică, de la creație. Ce vrei, de fapt?

Nu cred că aș putea exprima asta în cuvinte.

Atunci, poți să-mi cânți!

Îmi dau seama cu cine vorbesc și știu că vei reuși să redai ceea ce voi încerca să spun, dar nu o să încerc să exprim verbal ce vreau eu de la muzică. Acesta e cel mai prost lucru pe care-l pot face. Eu despre muzică încerc să vorbesc doar prin melodie. Nu o să mă apuc să povestesc, așa cum se pricep mulți să vorbească despre ei înșiși și calitățile lor muzicale. Ce vreau eu de la muzică… o să vă convingeți în curând prin intermediul proiectelor mele, am câteva planuri. Dacă lucrurile vor merge așa cum au pornit să meargă, nu are decât să fie bine. Pot să spun doar că semnalele sunt bune și am prins deja câteva emisiuni de cea mai înaltă calitate culturală. Am pus la punct unele chestiuni cu impresarii, cu care muncim deja. Și mă bucur că oamenii alături de care încercăm să pornim această activitate în România sunt de aceeași părere cu noi și au o impresie foarte bună despre muzica de aici.

Acum nouă ani câștigai trofeul la Festivalul Mamaia, secțiunea Folclor.

Bine că ai ținut tu minte, că dacă mă întrebai pe mine când s-a întâmplat, mă băgai în stres. Da, într-adevăr, s-a întâmplat în 2006.

Și uite că, în acest răstimp, publicul din România nu te-a uitat…

Am avut foarte puține apariții în România în acest interval de timp, în care am lucrat cu Trigon, după care am activat o perioadă cu Transbalcanica, când Marcel Ștefăneț a făcut senzație pe piața românească cu prestația pe care a avut-o la Cerbul de Aur. După câștigarea trofeului, s-au „întâmplat“ câteva concerte cu maestrul Nicolae Botgros. În rest, n-am avut nicio activitate în România. M-a ajutat foarte mult internetul, rețelele de socializare, locul unde se promovează toți cei care, dintr-un motiv sau altul, nu au acces la media. Și acasă, dar și în România, mă pot declara un produs al Facebook-ului.

De bine, de rău, ești o persoană apreciată la tine în țară.

Îi mulțumesc unui prieten care m-a ajutat să înțeleg că dacă ești cineva acasă, atunci ești apreciat oriunde. Am trăit aici mulți ani cu iluzia provincialilor care suntem: că am fi marginalizați, lipsiți de informație… Cu toate schimbările care se produc în lume de vreo zece ani încoace, ușor-ușor, și mentalitatea noastră s-a mișcat. Există oameni care muncesc în țară și nu e neapărat ca acești oameni să fie apreciați de majoritatea, pentru că la noi majoritatea este ca peste tot. Majorității îi place prostia sau lucrurile simple ori ieftine și nu contează că e vorba de muzică ori de alt produs. Oamenii care țin la calitate încearcă să creeze și să corespundă unui anumit nivel. Și lucrurile acestea, ușor-ușor, au început a fi apreciate, mai ales că noi trăim în lumea internetului. Acum, dacă ies în afara țării, cânt în fața unui public necunoscut și, eventual a doua zi după concert, observ în statistica mea persoane din acel loc unde am cântat, înseamnă că le-am plăcut. Dacă omul acesta a accesat internetul după concert, căutându-mă, îmi dau seama că îl interesează cine sunt și ce fac eu acasă. Documentându-se, el vede că și acasă sunt cineva și lumea mă apreciază. Situația era cu totul alta când lucram acasă și aveam doar câteva colaborări cu Trigon, Lăutarii și nu mă cunoștea lumea în calitate de artist individual, un nume cu care eu azi mă simt puțin mai confortabil.

Un nume care să vorbească mai mult despre tine și nu despre o apartenență la un grup sau proiect oarecare.

Exact. După activitatea cu Trigonul, am avut o frumoasă colaborare cu georgienii și, la un moment dat, îmi spune o persoană că mă urmărește cu interes deja nu la primul concert și mă întreabă de ce acasă nu desfășor o activitate care să mă pună mai mult în valoare. Am realizat mai târziu ce a avut în vedere. Pe urmă, când am avut ocazia să fac o gașcă pe care o am și acum alături de mine, oameni care au o experiență bogată și care nu sunt muzicieni m-au ajutat să înțeleg că dacă un produs nu este apreciat acasă, va fi foarte greu apreciat în altă parte.

Deci, până la urmă, o garanție a calității ți-o dă publicul de acasă?

Da, el este cel care pune fundamentul. Nu intenționez să-mi schimb identitatea, rămân un basarabean român din Republica Moldova și nu e exclus că România nu e scena mea finală. Nu vreau nici să mă stabilesc într-o altă țară din Europa și să-mi neg rădăcinile. Nu, eu vin de aici, eu ăsta sunt. Și dacă și în zona asta de unde vii ești cineva, atunci ai șanse să reușești și în altă parte.

O să te rog să ne dezvălui totuși din planurile tale muzicale, eventuale proiecte care s-au conturat deja în România.

Am prins gustul proiectelor cu multă lume în scenă și îmi doresc să mai desfășor astfel de activități. Unii mă condamnă că la vârsta mea toți își doresc astfel de concerte cu lume, aglomerație. În România îmi doresc să reușesc multe. Am avut o discuție cu Grigore Leșe, am mai discutat cu Tudor Gheorghe și, mai nou, prietenia care ne leagă cu Dan Puric cred că se va materializa în curând într-un proiect. Suntem în discuții acum și cu TVR-ul pentru o promovare a proiectului din toamnă, ceea ce va însemna că în toate zonele unde există stații TVR vom prezenta câte un concert în emisie directă. Lucrurile astea pentru noi înseamnă a intra în piața românească. Există și alte modalități să te faci cunoscut pe această piața: să participi la emisiunile de top, de cancan, să apari în presa de senzație și în câteva luni devenim vedete. Noi însă ne dorim să impresionăm prin muzică de calitate, dorim să evităm strategiile comerciale de promovare și să nu-i dezamăgim pe oamenii care ne-au dat un bonus de încredere și care așteaptă de la noi un produs de calitate. Până la urmă, eu în muzica mea nu am făcut compromisuri, chiar dacă în ultima vreme mai cochetez cu balcanisme.

Cred că pentru un artist e și firesc să mai facă experimente, să mai cocheteze cu anumite tendințe, fără să-și piardă echilibrul.

Eu sunt omul care a crescut cântând și pe la nunți, cunosc și muzica populară și pot să cânt orice. Important e să alegi momentul potrivit.

Avantajul unui adevărat profesionist, care are și un bogat bagaj de cultură muzicală, e că el cunoaște toate genurile, le poate interpreta și știe când e potrivit să le interpreteze și cum anume, fără să confunde scena profesionistă cu petrecerea și viceversa.

Chiar dacă am anumite cunoștințe muzicale și o anumită intuiție, consult specialiști când lucrez la un produs sau când sunt în dilemă. Mă înconjoară oameni în care am încredere absolută atunci când ajung să experimentez. Experimentul e o chemare pe care o simt la un anumit moment, dar pentru înfăptuirea lui, consult specialiști care pentru mine sunt un reper și care nu mă vor lăsa să calc pe alături, și asta nu pentru că n-aș avea încredere în mine, ci pentru a armoniza muzica pe care o fac și a o desăvârși.

De ceva timp, ești gospodar cu acte în regulă: căsătorit, la casa ta, cu un flăcău frumos și voinic. Cum s-a schimbat viața ta de când ai ieșit din rândul burlacilor?

Valy Boghean Band

Valy Boghean Band

Nu prea știu cum să răspund, s-ar putea să intru pe niște note care ar putea fi considerate subiective… Pe mine personal (dacă vrei să afli și cealaltă părere, va trebui s-o întrebi și pe Violeta) viața de bărbat însurat mă favorizează. Mai mult decât atât, îmi dă un echilibru și îmi doresc și al doilea copil deja. Mulți consideră că pentru a fi foarte creativ, artistul trebuie să sufere, suferința, mai ales cea din dragoste, îl face să dea naștere unor piese extraordinare și nu mai știu ce. Ei bine, cu mine nu e așa. Pe mine mă inspiră fericirea, echilibrul căminului conjugal. Copilul este pentru mine o imensă motivație să cresc, să ating noi culmi. Mă inspiră pentru fapte mari felul în care arăt sau îmi doresc să arăt în ochii soției mele. Nu sunt de acord cu cei care spun că nu poți avea concomitent o carieră și o familie, că pentru a obține una dintre ele trebuie să o sacrifici pe cealaltă. Condamn astfel de afirmații. Poate, cei care simt ori afirmă asta nu au fost sinceri cu ei înșiși mai întâi, nu au vrut să depășească un anumit orgoliu sau egoism, să depună un minim efort omenesc ca să ajungă la echilibru, armonie, la o împlinire totală. Acum să nu crezi că am o căsnicie ideală. Evident, și în cuplul nostru mai sunt mici probleme și certuri. Evident că un artist e o povară pe capul unei soții, că ea trebuie să se conformeze deplasărilor, ritmului și orarului de muncă. La noi nu e ca la oameni: când oamenii se distrează, noi lucrăm, pentru că munca noastră e cea care îi ajută să se relaxeze. Și dragostea nu e întotdeauna suficientă să țină o astfel de familie. La un moment dat înțelegi că problemele nu pot fi depășite doar din dragoste. Vine timpul când trebuie să implici și educația pe care ai primit-o acasă: respectul, tradiția. Există momente când altă alegere decât să analizezi nu ai: bine, soarta m-a adus aici, cum procedez mai departe? Ce vreau eu mai departe de la viață? Și astfel de întrebări ni le punem amândoi, și eu, și ea. Și atâta timp cât ne dorim aceleași lucruri de la viață și ne place să le facem împreună, să le împărțim, ne străduim să ne implicăm fiecare în parte și împreună atunci când ne putem permite și să ne gestionăm dragostea și familia așa cum vrem noi să fie ea. Suntem bine, sănătoși și acesta este un lucru minunat. Violeta m-a susținut atunci când mi s-a propus să ma stabilesc la București. A acceptat să-și schimbe viața alături de mine, având totală încredere în mine și în viitorul familiei noastre. Mă bucur că mă urmează, mă bucur că nu a ales să avem o familie la distanță. Eu nu-i înțeleg pe artiștii care preferă să-și țină soțiile la distanță. O iau pe Violeta peste tot cu mine, să vadă, să cunoască anturajul. Violeta nu este pentru mine omul de acasă, ea este omul din viața mea și trebuie să fie acolo unde este viața mea, unde au loc lucrurile care contează pentru mine. Nu sunt de acord cu delimitările: tu cu viața și prietenii tăi, eu cu viața și prietenii mei și pa! Ne vedem în dormitor sau la bucătărie. Că, știi cum se întâmplă, copilul crește și are cercul lui de interese, dormitorul se mai răcește și, la un moment dat, realizăm că am rămas numai noi doi, cu cele trăite, simțite, suferite. Și dacă fiecare vine din gașca și din cercul lui, ne simțim străini, dar dacă lucrurile au fost făcute în comun, asta ne unește, ne întărește. Da, poate voi spune acum o banalitate, că tot m-ai provocat, dar pentru mine chiar e valabilă afirmația aceea că eu vin din vremuri când lucrurile nu se aruncau, ci se reparau. Noi am ajuns la un echilibru. Mie îmi sunt clare preferințele și eu sunt sincer cu mine, mai întâi de toate. Eu știu ce este important pentru mine, iată de ce știu că dacă vreau să reușesc să-mi realizez proiectele, trebuie să-mi gestionez astfel timpul, încât să reușesc să mă prezint bine în muzică, dar și să petrec timp cu familia mea, pentru că membrii ei sunt la fel de importanți și pentru că nu pot rata șansa să fiu un soț și un părinte bun.

Și acum, pe final, te-aș ruga să ne mai spui din planurile tale de viitor, cele care pot fi împărtășite presei.

Bine, nu vreau să te măgulesc, dar am o relație specială cu presa. Am avut întotdeauna respect pentru profesioniști, dar la un moment dat m-am prins că anumite lucruri s-au schimbat, anumiți profesioniști au aderat și ei la schema asta cu senzațional, prezentând lucrurile banale drept ieșite din comun și neglijând latura artistică, profesională a „țintei“, preferând să înfățișeze doar „senzaționalul“. Anumite abordări le-am ignorat pentru început. Nu mi-a venit să cred că sunt văzut și eu ca alți colegi din show-biz, care se pretează mai pe monden, care sunt dispuși să ofere orice detaliu personal din viața lor. Am renunțat să dau detalii despre viața mea personală, chiar dacă nu prea aveam ce ascunde. Dar nu am vrut să arunc la discreția oricui viața mea personală, mai ales că știu că lumea oricum judecă, e mereu în așteptare de amănunte, că anumiți oameni trăiesc mai mult cu viețile altora decât să-și vadă de viața lor și orice aș fi spus, ar fi fost distorsionat, dacă nu de un jurnalist, atunci de un cititor care și-ar fi permis să interpreteze cele citite și să transmită mai departe prin prisma propriilor interpretări. Nu am vrut să împart cu presa detalii despre femeia din viața mea, despre nașterea copilului, colici, lapte, dinți și alte amănunte. Asta a fost prima noastră neînțelegere cu presa. A urmat a doua neconcordanță. Dacă îți amintești, sunt unul dintre artiștii care au optat pentru ideea să nu mai mințim ascultătorul și spectatorul, am insistat ca acesta să fie anunțat când artistul face play-back și când cântă live. Or, la unele emisiuni la care eram invitat nu mi se oferea posibilitatea să cânt pe viu. Și refuzam invitația, refuzam principial, nu puteam să fiu ipocrit, după ce am luptat ca să nu mai mințim publicul cu play-backul. Și uite, îmi displace când un jurnalist mă abordează ca să-i vorbesc despre ceea ce i se pare lui interesant la mine și nu despre ceea ce mă reprezintă cu adevărat – muzica. Dragi jurnaliști, eu am ce vă povesti, eu am atâtea înregistrări de la concerte pe care le pot împărtăși cu voi. Urmăresc cu atenție artiști valoroși din toată lumea, sunt la curent cu mișcările din acest domeniu, tendințe, influențe, să discutăm despre asta, să discutăm despre viață și muzică, despre naștere și muzică, despre moarte și muzică… Și iată așa m-am cam rupt de presa de la noi, am acceptat foarte-foarte puține invitații. Și asta nu pentru că m-aș simți foarte valoros, important și moralist, dar decât cineva să citească despre mine ceva ce nu mă reprezintă, sau să mă vadă pe ecran, la un microfon unde nu mă simt în largul meu, sau acceptând un compromis, mai bine să nu mă vadă. Mai bine, dacă are cineva o curiozitate despre mine să caute să asculte ceva din muzica mea și să-și formeze propriile opinii. Trăim într-o societate democrată, fiecare alege ce să facă, ce să asculte, ce să spună, ce să vadă. Nu trebuie să povestesc eu despre muzica mea dacă ea nu vă interesează. Or, mi se pare prea de tot să vă povestesc ce cânt, cât de talentat sunt, cum și cât am muncit ca să ajung să fac acest produs muzical și să vă influențez să aveți o anumită părere despre el. Eu admir oamenii profesioniști și, în ceea ce privește imaginea pe care și-o fac oamenii despre mine, mi-ar plăcea să fiu abordat, privit, apreciat sau criticat prin prisma activității mele, a competențelor. Știu, există persoane dependente de atenție, cărora le place să iasă în evidență prin diferite metode. E alegerea lor și nu-i condamn. Dar astfel de metode nu mă reprezintă și, dacă cineva crede că îmi face o favoare scoțându-mă în față așa, îi mulțumesc pentru intenție, dar refuz astfel de provocări. Dar pentru că m-ai întrebat ce planuri pot eu să fac publice, o să vă informez despre toate proiectele mele pe parcurs, mă voi strădui să fiți la curent cu activitatea colectivului, cred că o să vă surprindă, o să vă placă sau cel puțin o să vă intereseze proiectele pe care le gândesc. Și alt amănunt foarte important, asupra căruia insist: nu-mi părăsesc țara. Nu abandonez scenele de aici. Tradițional, voi avea două concerte mari în Republica Moldova, așa cum s-a întâmplat și până acum. Rămâne „bătut în cuie“ concertul de Dragobete, pe 24 februarie, și, neapărat, încă un concert acasă. Dacă vor mai apărea aici propuneri, colaborări, idei, vom discuta și nu voi pierde nicio ocazie să cânt publicului de acasă. La toamnă, proiectul Valy Boghean Band va fi lansat oficial la București. Decizia de a activa în România o datorez lui Dan Puric. După ce m-a văzut la Gala Premiilor UNITEM, s-a implicat personal ca să mă ajute să mă mut la București pentru a-mi continua activitatea artistică și în alte proiecte. Mai mult, Dan Puric va apărea alături de noi pe scenă în calitate de “garant al calității“, în cadrul unui proiect pe care îl lansăm la toamnă. La fel, vor mai apărea câteva proiecte, toate legate de această gașcă a noastră, sub „umbrela“ noastră. Fiecare membru al echipei inițiază și desfășoară diferite proiecte muzicale, noi ne susținem reciproc. Gary Tverdohleb are proiectul Moș Guerila, Valeriu Cașcaval merge înainte cu „Doina Moldovei“. Fiecare dintre noi are personalitate, își cunoaște valoarea, iar activitatea noastră comună se bazează pe respect și încredere. În proiectul nostru, fiecare are locul și importanța sa. Și mă bucur că lucrurile sunt anume așa în Valy Boghean Band.

Îți mulțumesc că ai acceptat invitația la discuție și îți doresc mult succes în continuare!

Mulțumesc.